CONFIRM'A, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaste justeţea unei afirmaţii făcute de altcineva mai înainte; a atesta, a mărturisi autenticitatea, exactitatea unui lucru; a întări o ipoteză, o afirmaţie etc. 2. (Jur.) A renunţa la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaste astfel efectele juridice. ♦ A întări hotărârea, sentinţa unei instanţe inferioare prin aprobare. 3. A definitiva pe cineva într-o situaţie. 4. (În biserica catolică) A oficia ritualul confirmaţiei. - Din fr. confirmer, lat. confirmare.
Sursă : DEX'98 (44858)  - Joseph

A confirma ≠ a denega, a infirma, a nega
Sursă : Antonime (68619)  - siveco

CONFIRM'A vb. 1. a adeveri, a arăta, a atesta, a certifica, a demonstra, a dovedi, a întări, a mărturisi, a proba, a sprijini, a stabili, a susţine, (livr.) a corobora, (înv. si reg.) a probălui, (înv.) a încredinţa, a mărturi, a probui. (Toate ~ cele spuse.) 2. v. adeveri. 3. (JUR.) a consacra, a consfinţi, a întări, a ratifica, a sancţiona, a valida, (înv.) a sacra. (Adunarea a ~ aceste măsuri.) 4. (JUR.) a întări, a recunoaste, a valida. (L-a ~ în funcţie.)
Sursă : Sinonime (178667)  - siveco

confirm'a vb., ind. prez. 1 sg. conf'irm, 3 sg. si pl. conf'irmă
Sursă : DOR (234594)  - siveco

A CONFIRM'A conf'irm tranz. 1) (fapte, afirmaţii, ipoteze etc.) A susţine ca fiind autentic; a adeveri; a corobora. 2) (decizii, sentinţe ale unei instanţe inferioare) A susţine ca fiind just. 3) (persoane) A numi definitiv (într-un post sau într-o situaţie); a întări; a definitiva. 4) (în biserica catolică) A unge cu mir; a supune confirmaţiei. /<fr. confirmer, lat. confirmare
Sursă : NODEX (329109)  - siveco